Conf. univ. dr. Gabriel Hasmațuchi: Presa hunedoreană şi provocările istoriei

Conf. univ. dr. Gabriel Hasmațuchi: Presa hunedoreană şi provocările istoriei

Ancorat în cunoaşterea istoriei locale, Daniel Lăcătuş fiind autorul unor lucrări ce aduc un plus de cunoaştere asupra trecutului oraşului Călan, cercetătorului i-a fost uşor să se focalizeze pe studierea presei hunedorene şi să extragă din vastul material informativ acele elemente ce dovedesc că în presa hunedoreană a existat şi există jurnalism şi jurnalişti de investigaţie de calitate.

Studiul are o alcătuire coerentă. Autorul evidenţiază, în prima secţiune a lucrării, momente-cheie din istoria presei din Orăştie, Deva şi din oraşele Văii Jiului. Din Orăştie, se disting Ioan Moţa, Aurel Vlad, Sebastian Bornemisa, Alexandru Herlea şi Vasile C. Osvadă, personalităţi care au contribuit la întemeierea unor publicaţii ce au făcut din acest orăşel un adevărat centru de presă.

Deva, la începutul secolului al XX-lea, este prezentată de D. Lăcătuş ca un spaţiu în care presa, chiar şi înainte de Marea Unire, s-a dezvoltat foarte mult: „Capitală de judeţ, Deva a cunoscut, la rândul ei, o bogată activitate jurnalistică în toate perioadele esenţiale din istoria presei transilvănene. La începutul secolului al XX-lea apăreau în acest teritoriu publicaţii ca: România Liberă, Poporul, Gazeta Inidoarei, Gazeta Hunedoarei, Horia, Hunedoreanul, Lancea” (p. 23).

După cum precizează cercetătorul, „cel mai important ziar care a activat în municipiul Deva a fost Bunul Econom” (Ibidem), în paginile căruia se fac simţite, într-o formă incipientă, modalităţile de exprimare specifice jurnalismului de investigaţie, căci ziarul relatează despre exploatarea abuzivă a pădurilor Transilvaniei.

Citește și Viorel Nistor, „Presa din Hunedoara. Contribuții privind jurnalismul de investigație”

Câteva decenii mai târziu, Solia Dreptăţii şi Poporul scot la iveală afacerile murdare ale lui Petru Groza, care-i dă în judecată pe Eugeniu Herbay, de la Poporul, pentru „ofensă adusă prin presă” (p. 27) – şi pe Aurel Vlad de la Solia Dreptăţii. Cu toate acestea, acţiunea lui Petru Groza nu a avut câştig de cauză.

În privinţa presei din Valea Jiului, Daniel Lăcătuş observă că ziarele, de dinainte de comunism – Valea Jiului, Minerul, Graiul Muncitorimii – şi după aceea – Steagul Roşu – se concentrau, în general, asupra problemelor sociale ale minerilor. Cu toate acestea, în paginile Steagului Roşu nu s-a consemnat nimic despre Greva minerilor din Valea Jiului din 1-3 august 1977.

Momentul bolşevizării presei hunedorene este surprins de Daniel Lăcătuş în cadrul unui capitol distinct. Cercetătorul evidenţiază faptul că impunerea modelului sovietic de presă a dus la crearea unei prese supuse clasei politice dominante şi, astfel, nici nu s-a mai pus în discuţie practicarea jurnalismului de investigaţie, mai grav de atât este că nu se mai poate scrie cu obiectivitate.

Sub umbrela Frontului Plugarilor, organ condus de Petru Groza, apare ziarul Horia (1932), care militează pentru drepturile ţăranilor şi muncitorilor cu scopul de a se uni în lupta de clasă împotriva burgheziei. În calitate de organ de presă prin care se diseminează ideologia comunistă, Horia luptă, aşa cum au procedat toate publicaţiile comuniste, împotriva fascismului şi naţional-socialismului. Publicaţia este suspendată şi reapare după 23 August 1944. Împreună cu Zori noi, primul ziar comunist din Hunedoara, care devine, în 6 august 1949, ziarul Steagul roşu, Horia va participa la întipărirea ideologiei comuniste şi la crearea unei mentalităţi supuse gândirii marxiste şi/sau staliniste.

Citește și Octavia Roske, Fragmente de istorie: o încercare de reconstituire

Momentul stahanovizării industriale este, de asemenea, surprins de Daniel Lăcătuş: „la Petroșani, dupa vizita lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, după cum scria Zori Noi, minerii au hotărât să lucreze în două serii, inclusiv în zilele de duminică, prin aceasta urmarind creșterea producției și a efortului general de război împotriva Germaniei hitleriste”. (p. 53) După cum constată autorul, frământările sociale şi viaţa Hunedoarei de la începutul epocii comuniste sunt, până în 1989, trecute prin filtrul aparatului ideologic şi de propagandă, rolul predominant al presei fiind acela de a îndoctrina masele.

Daniel Lăcătuş nu începe ex abrupto analiza jurnalismului de investigaţie din judeţul Hunedoara, ci preferă să pună în lumină modul în care libertatea presei este percepută şi pricepută de către proprietarii trusturilor locale de presă, de către jurnalişti şi de către politicieni.

Din cauza întrebuinţării greşite a presei de către mogulii locali, cât şi a utilizării ei iresponsabile, Daniel Lăcătuş constată cu oarecare consternare că  „e greu de apreciat cât de liberă este presa astăzi” (p. 56). În ciuda unui astfel de metabolism, presa are, totuşi, capacitatea de a se autoregla.

Dacă rolul principal al jurnalismului de investigaţie este acela de a reflecta disfuncţiile majore din cadrul unei societăţi, atunci, după cum observăm din cercetarea lui D. Lăcătuş, bravii jurnalişti de investigaţie hunedoreni au confirmat teza amintită: „Cu toate acestea, s-au publicat în presa hunedoreană de după 1990 numeroase articole despre neregurile care privesc licitațiile publice, s-a demonstrat cum președintele C. J. Hunedoara împarte banii după culoarea politică, despre cum se împart banii de publicitate pentru mass-media locală, dincolo de orgoliile dintre redactorii ziarelor concurente, fapte care duc la concluzia că presa locală are jurnaliști care țin la profesia lor, mai mult decât la cariera politică a șefilor” (p. 56).

Citește și Gheorghe Onișoru, Prefață la „Fețele durerii. Apel la memorie”

Scoaterea la iveală a faptelor de corupţie şi a neregulilor de către o pleiadă de jurnalişti din Hunedoara s-a soldat cu presiuni, intimidări, demisii, trimiteri în judecată, condamnări şi agresări verbale şi fizice. Drept dovadă, D. Lăcătuş aminteşte cazurile Ileana Firţulescu, Cătălin Docea, Angella Dumitraşcu, Doru Nica, Ovidiu Petrovai, Robert Wagner, Hannelore Acârmulesei, Ioan Barb, Vladimir Brilinsky şi alţii.

După cum se ştie, politicienii se consideră, deseori, „victime” ale jurnaliştilor de investigaţie. De aceea, libertatea presei pare că le stă ca un ghimpe în coaste, chiar dacă din umbră ţin în frâu forţa presei sau chiar o direcţionează conform intereselor lor. În acest sens, D. Lăcătuş ţine să evidenţieze cum se poziţionează politicienii faţă de libertatea presei şi, implicit, faţă de jurnalişti şi mass-media.

Cu prilejul Zilei Internaţionale a Libertăţii Presei (2012), oamenii politici hunedoreni au dat curs unei anchete despre libertatea presei. Din răspunsurile politicienilor se desprinde ideea că presa se bucură de libertate şi are rolul de câine de pază al democraţiei, dar sunt şi situaţii din care reiese faptul că presa se subordonează politicienilor şi patronilor. Mai rău de atât, „Din păcate, agresiunile cele mai supărătoare au venit din interiorul mediului de presă, respectiv de la jurnalişti de la publicaţii ce susţin anumite interese ale unor oameni politici, în acest caz fiind încălcate şi cutumele legate de relaţia între profesionişti din aceeaşi branşă, dar şi deontologia profesională, care cere să ataci subiectul investigat, cu argumente, nu să ataci o persoană” (p. 93), după cum mărturiseşte Mihaela Petroşan, o jurnalistă intervievată de autor. Sunt, în acestă parte a cărţii, mai multe declaraţii ce merită toată atenţia.

Citește și Marian Cojoc, Din cuvânt de întâmpinare la Dicționarul „Fețele durerii. Apel la memorie”

Daniel Lăcătuş surprinde, din perspectivă diacronică, înfăţişările jurnalismului de investigaţie hunedorean şi analizează, cu precădere, anchetele actuale semnate de Ioan Barb, Monalise Hihn, Cătălin Docea, Ovidiu Petrovai, Anamaria Sanda şi Cătălin Tache.

Prospeţimea cercetării asupra problematicii jurnalismului de investigaţie hunedorean este menţinută în eseul lui D. Lăcătuş şi de interviul luat jurnalistei Mihaela Petroşan, care consideră că un jurnalist de investigaţie se caracterizează prin „Curiozitatea nestăvilită, lipsa de teamă în fața autorităților și politicienilor, o solidă bază de cunoștințe, incluzând legislație civilă și penală, sistem politic, sistem administrativ, capacitatea de a intra în detalii, capacitatea de a relaționa ușor, indiferent de nivelul de educație al interlocutorului şi o minte ordonată” (p. 90). Presa din Hunedoara. Contribuţii privind jurnalismul de investigaţie este rodul unei largi documentări.

Cu încrâncenarea unui arheolog, Daniel Lăcătuş scoate la iveală oameni, fapte şi mărturii ce ne ajută să înţelegem istoria şi prefacerile presei hunedorene de-a lungul vremii.

Conf. Univ. Dr. Gabriel Hasmațuchi, Presa hunedoreană şi provocările istoriei în Saeculum, anul XV (XVII), nr. 2 (42) / 2016 serie nouă, pp. 266 – 269.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *