Emanuela Ilie, RAFTUL CĂRTILOR DE POEZIE

Emanuela Ilie, RAFTUL CĂRTILOR DE POEZIE

În ciuda faptului că nu se sfiește să versifice, în varii modalităti stilistice, pe marginea temelor suferinței individuale (Sufletul mi-a fost desculț, M-am întors în orașul meu ca într-o cameră părăsită, Eu sînt regele oaselor făcute țăndări, Nu pleca!, Cu gura flămîndă de viață mai aștept doar moartea etc.) sau colective (Somalia, Ultimul soldat, Militar), tînărul Daniel Lăcătuș – „pacifist pînă la os”, cum o declară cu emfază undeva – rămîne de un optimism congenital.

Sursele acestuia sînt devoalate în două poeme realmente frumoase închinate părinților: Vă vorbesc despre mama mea („care cuprinde trecutul/ prezentul și viitorul/ într-o singură bătaie de inimă.// Mama mea/ care este talismanul meu/ și-n trupul căreia stă/ toată grația alchimiei.”) și Vă vorbesc despre tatăl meu („care a privit în ochi zeitățile din Nara,/ la Delfi, a stat de vorbă cu oracolul/ și a respirat cenușă-n Gange//… Cu răsuflarea lui topește glonțul.”)

Din amestecul adesea bine legat al ingredientelor mai subtile sau mai brutale pe care le încearcă, se naște o poezie totuși promițătoare. Dacă, desigur, Daniel Lăcătuș se va feri să transporte pustiul semantic…

Emanuela Ilie, RAFTUL CĂRTILOR DE POEZIE, în Poezia (anul XIX Nr. 4 (66) decembrie 2013, p. 197.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *